Experiențe europene de succes
Proiectul european Erasmus+ KA1 „Improving teaching process by
innovative methods and parents collaboration” se apropie cu pași repezi
de final.
Cursurile urmate prin proiectul finanțat de Uniunea Europeană
în cadrul programului Erasmus+ 2014-2020 au răspuns nevoilor beneficiarilor
Colegiului Național Constantin Cantacuzino: cadre didactice, elevi, părinți, prin
creșterea calității actului educativ, prin abordarea inovatoare a
curriculumului, integrarea TIC în predare și îmbunătățirea relațiilor de colaborare
și comunicare activă cu familia.
Profesorii s-au perfecționat în domeniul lor de specialitate,
au împărtășit experiența lor și celorlați colegi, iar elevii și părinții au
fost instruiți să devină parteneri în procesul de predare-învățare. Astfel,
prin competențele achiziționate, atât în urma formărilor în domeniul TIC, a
metodelor inovative de abordare crosscuriculară și de cultivare/dezvoltare a
gândirii divergente, a colaborării cu familia, cât și în activitățile de
diseminare și implementare a noilor tehnici și abilități de lucru dobândite,
cadrele didactice au reușit să-și îmbunătățească demersul didactic, să proiecteze
și să desfășoare activități transdisciplinare, menite să dezvolte în rândul
elevilor gândirea creativă, să crească motivarea și interesul pentru învățare
și să încurajeze folosirea resurselor TIC în scopul dezvoltării personale.
Prin proiectul ,,Improving
teaching process by innovative methods and parents collaboration” s-a beneficiat
de învățare, informare, schimb de bune practici, implementate cu succes în
procesul educativ de către alte sisteme educaționale europene, cu scopul de a ridica
la standarde europene prestația instituției noastre. Participarea la formările
internaționale a fost un bun prilej de îmbogățire a experiențelor
multiculturale, un prilej de a lega noi colaborări la nivel european, de a
împărtăși și promova valorile naționale.
Ø
În calitate de coordonator de programe și proiecte educative școlare
și extrașcolare, participarea la acest curs a fost una de bun augur, deoarece
relația dintre școală și părinți reprezenta un punct de îmbunătățit în analiza
Swot a comisiei. Am descoperit în curs lucruri pe care nu le știam - precum
ierarhizarea tipurilor de familie, modalități de comunicare eficientă cu părinții,
dar și motivele pentru care familia e reticentă în ceea ce privește participarea
la ședințele sau la întâlnirile individuale. Prin prezența la acest curs a
profesorilor din țări diferite - Lituania, Polonia, Slovacia - am realizat, de
asemenea, că problemele în relația cu părinții sunt de cele mai multe ori
comune.
( Raluca Tomescu, prof.
limba engleză)
Ø Experiența Sevilla înseamnă, pe lângă experiența profesională,
descoperire culturală, personală, descoperirea unor noi principii de viață. Nevoia
de a stabili niște punți între școală și părinți, școală - comunitate, nevoia
de a înțelege reacția părinților față de școală rămâne în continuare, dar, cu
siguranță, își va găsi răspunsul în ceea ce înseamnă experiența viitoare
profesională și personală. E mai mult decât evident că noi, profesorii,
continuăm să avem un rol mai mult decât vital în dezvoltarea elevului, un rol
pe care familia nu îl percepe așa cum ar fi indicat, un rol pe care noi trebuie
să îl aprofundăm din ce în ce mai mult. Parteneriatul școală - familie a
căpătat valențe noi de-a lungul timpului, dar în același timp acest parteneriat
trebuie înțeles ca fiind o legătura între doi parteneri cu drepturi
egale. Acest curs însă mi-a deschis ochii nu numai asupra acestui
aspect, dar și asupra lucrurilor importante din viața noastră ca
profesori și ca oameni, asupra sensului vieții care nu trebuie să se limiteze
doar la meseria pe care ne-o dorim, dar și la meseria de oameni.
(Buzăianu
Elena, prof. limba engleză)
Ø
Cursul „Parents & Teachers: building bridges” a reprezentat o activitate de
formare în cadrul căreia am avut, în primul rând, ocazia să interacționez cu
profesori din mai multe state europene și să constat că ne confruntam cu
deficiențe similare în relația școală-familie. Unul dintre avantajele
principale ale stagiului mi s-a părut a fi experiența de psiholog a
formatorului (care lucra, în cadrul unui ONG, cu grupuri vulnerabile), deoarece
am constat că, și la noi în liceu, relația școlii este deficitară tocmai cu
acele familii care se confrunta cu probleme de ordin social. Activitățile desfășurate
s-au concentrat cu precădere asupra clasificării și descrierii relațiilor ce se
stabilesc între școală si familie. Deosebit de utilă mi s-a părut activitatea
de identificare a unor modalități de îmbunătățire a acestor relații. Odată
întoarsă în țară, am găsit potrivit să organizez o serie de lectorate cu
părinții, pornind chiar de la temele discutate în cadrul mobilității. În
același timp, am decis, alături de câțiva colegi, demararea unui proiect prin
care părinții să fie implicați într-o măsură mai mare în activitățile educative
ale școlii, fie că acestea vizează aspecte culturale, consiliere profesională a
elevilor, dezvoltarea unor abilități de viață sau a competențelor-cheie ale
lor.
(Roxana
Tănase, prof. limba și literatura română)
Ø
A fost o mobilitate care mi-a oferit posibiltatea de a mă
dezvolta din punct de vedere profesional prin experiențele de învățare pe care
formatorii din Republica Cehă le-au promovat, prin informările ulterioare și
activitățile de diseminare desfășurate. Prin intermediul acestei experiențe am
adus în clasa de elevi metode inovative, atractive, care i-au determinat pe
elevi să se implice activ în învățare. Formarea mea avut un rol important în
consolidarea relațiilor dintre elevi, părinți și cadre didactice. În urma ei am
implementat învățarea prin proiecte, elevii colaborând, lucrând împreună și în
afara orelor de curs. Dar a avut impact și asupra dezvoltării mele personale.
Am legat relații cu profesori ce aparțin altor culturi și am întărit relațiile
cu cei alături de care am fost în mobilitate.
(Alexandra Miricioiu, prof. pentru învățământul primar)
Ø Acest proiect
a avut un impact semnificativ asupra procesului de predare. De asemenea a răspuns nevoilor mele de dezvoltare
personală și profesională și,
deopotrivă, nevoii instituției de a-și consolida demersurile strategice pe o
resursă umană eficientă. Consider că interdisciplinaritatea și interactivitatea
în demersurile educaționale constituie puncte forte ale acestui proiect, prin
intervenții educaționale de tip outdoor în predarea matematicii. Orele
desfăşurate cu elevii au confirmat faptul că metodele folosite îi atrag pe
elevi, aceştia devenind parteneri activi în procesul de învăţare.
(Mirela
Mortici, prof. matematică)
Ø Proiectul mi-a
oferit oportunitatea de a cunoaște noi metode și tehnici de predare atractive,
adaptate perioadei tehnologice, digitalizate pe care o traversăm. Am aplicat
metode noi precum flipped learning și am utilizat aplicația Kahoot, percepută
de elevi ca un joc antrenant și interesant. Am reușit astfel, să-i motivez pe
elevi să devină parteneri activi în învățare. Consider că utilizarea
tehnologiei în activitatea didactică a devenit o necesitate, de aceea am
încercat să adaptez întreg demersul didactic nevoilor și intereselor copiilor.
(Florina Sorescu, prof. istorie/ geografie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu